Asociația Bright Future for Every Child

Asociația Bright Future for Every Child

Dăruiește copilărie cu ore de terapie! ~ 2022

Status: Inchis

Ne dorim din suflet să le oferim copiilor cu autism și care provin din familii cu venit redus posibilitatea de a suplimenta orele de terapie la Centrul pentru Autism „Bright Future”.  

 

[ Show more ]
20.667692307692% Complete

13,434 RON

Sumă:

19

Galantomi:

133

Donații:

65,000 RON

Target:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Care este cea mai frumoasă amintire a ta de când erai copil? Îți mai amintești jocul cu copiii din scara blocului? Sau verile petrecute alături de verișori, la bunici? Cum erau excursiile cu colegii de școală?

Toate-toate cuprind amintiri frumoase, care ne-au marcat într-un mod plăcut sau ne-au adus întâmplări ce ne-au ajutat să simțim importanța grupului din care facem parte.

Din păcate, nu toți copiii au parte de aceste experiențe. Răzvan și Ștefan sunt doi frați gemeni care până la vârsta de doi ani aveau tot ce le trebuia pentru a începe o copilărie normală. În urma unui eveniment nefericit, cei doi copii au regresat foarte mult, astfel încât nu mai vorbeau, nu aveau contact vizual și nici nu mai puteau merge. Au fost diagnosticați cu autism.

Eforturile părinților - de a-i ține în viață, de a face apoi investigațiile pentru depistarea cauzelor acestor tulburări și de a le oferi celor doi frați sprijinul minim pentru terapii specializate - au fost și sunt de neimaginat. Și cel mai greu este că, în loc să găsească în celălalt un partener de joacă, între Răzvan și Ștefan apar deseori tensiuni pentru că nu știu să se joace și nu pot să-și exprime afecțiunea.

Ne dorim din suflet să le oferim copiilor cu autism și care provin din familii cu venit redus posibilitatea de a suplimenta orele de terapie la Centrul pentru Autism „Bright Future”. Așadar, ne propunem să strângem suma necesară pentru a le oferi în dar cel puțin 1000 de ore de terapie.

Din cei 50 de copii înscriși la centrul nostru, doar 3 reușesc să facă un număr de ore optim de terapie (care este de la 2 până la 6 ore zilnic). Exact, pentru ca un copil cu autism să se poată bucura cu adevărat de copilărie e nevoie de multă muncă și întâlniri de terapie pe care trebuie să le facă acum. Iar cu sprijinul vostru putem reuși să îi ajutăm pe acești copii să adune cele mai frumoase amintiri din copilărie și să o trăiască la momentul potrivit.

Deși toți avem dreptul la viața socială, persoanele cu tulburări din spectrul autist au foarte puține șanse la integrare. Adaptarea la cadrul social se face treptat, începând cu terapie individuală, urmată de întâlniri constante într-un un grup mic de socializare, sub îndrumarea specialiștilor.

Implicându-te în campania noastră, sporești șansele ca un copil să se bucure de copilărie așa cum se cuvine.

Îți mulțumim pentru susținere!!