Prin implicarea ta vei susține proiectul MY SCHOOL CAN BE COOL al organizației Asociația De-a Arhitectura
MY SCHOOL CAN BE COOL (fostul DE-A ARHITECTURA ÎN ŞCOALA MEA) este un program educațional de arhitectură şi mediu construit pentru gimnaziu și liceu ( 12-18 ani), în implementare din septembrie 2015.
Elevii, cu ajutorul cadrelor didactice și al arhitecților (persoană-resursă) ajung la un set concret de obiective de intervenție. Prin consens, va fi ales și apoi detaliat un proiect care se va implementa efectiv prin resursele mobilizate. Pe parcurs, elevii devin mai conștienți de relația dintre mediului construit și starea de bine, aplică cunoștințele dobândite la diverse materii, își dezvoltă creativitatea, spiritul de inițiativă și îndemânarea. Toată echipa de proiect se va implica și în realizarea efectivă a intervențiilor.
Asociaţia De-a Arhitectura este o organizaţie culturală formată din profesioniști ai mediului construit şi profesori care dezvoltă, implementează şi promovează educaţia de arhitectură şi mediu construit pentru publicul larg, în vederea conştientizării şi a cunoaşterii valorilor arhitecturii, design-ului şi ale urbanismului. Programele educaţionale se desfăşoară cu precădere în şcoli sub forma cursurilor opţionale, dar şi în muzee şi în cadrul evenimentelor de arhitectură şi design.