Prin implicarea ta vei susține proiectul A-CASĂ LA SINGURENI- Niciun copil singur. al organizației Asociatia Zi de Bine
A-CASĂ a fost căsuța unei fetițe abandonate care suferea pe un pat de spital plin de copii bolnavi de SIDA. Copii abandonați. Un om de departe i-a văzut fotografia în ziar, și-a lăsat toată viața în urmă și a venit să aibă grijă de ea și de alți copii asemenea ei. Numele fetiței este Andreea. Numele omului care i-a devenit cel mai bun părinte cu putință este Mino Damato.
Mino a salvat sute de copii, într-o lume cu căsuțe ca din povești pe care le-a ridicat, special pentru ei, la Singureni. Anii au trecut, nevoile s-au schimbat, căsuțele au obosit.
În Februarie, impreuna cu Fundația Bambini in Emergenza, avem plan clar: refacem căsuța Andreei din acea oază de iubire, educație și speranță pentru copii abandonați, pentru copii cu dizabilități fizice sau psihice.
În fiecare lună, peste 1 milion de români își serbează ziua de naștere sau de nume. Cum ar fi dacă fiecare dintre ei ar da acestei aniversări [Alt] SENS?
12 cauze sociale, câte una pentru fiecare lună a anului. Milioane de sărbătoriți care, de ziua lor, fac cinste. Fă-ți cinste cu BINE! De ziua ta ajută un OM să se ridice!