Asociația Reality Check
În doar trei ani, grădinile cu legume au devenit o componentă importantă a proiectului pe care îl implementăm la Ponorâta. Am ponit cu doar câteva grădini (in jur de 15), iar anul acesta avem peste 60 de solicitări. Și anul acesta dorim să plantăm cartofi, fasole, morcov, roșii, castraveți, ardei, arpagic (ceapă) etc.
Ce poate fi mai minunat decât să îl auzi la una dintre ultimele vizite (februarie) pe unul dintre beneficiari zicând că a mâncat ultima ceapă din recoltă nu demult? Vara trecută, de câte ori mergeam prin comunitate și mai povesteam câte una alta cu doamnele, în conversație apărea inevitabil o referință la grădini: „astăzi voi face mâncare de păstăi cu porodici“ sau „Doamna, nu a mai fost nevoie să cumpărăm ceapă, am avut în grădină“ etc.
Da, ne repetăm, dar e o repetiție necesară pentru că lucrurile nu se schimbă peste noapte, ci este nevoie de intervenții integrate pe termen lung, centrate pe educație și este nevoie de noi toți.
Nu învățăm să pescuim, ci să grădinărim ☺